Verificarea deformației se efectuează la elementele finite de tip placă care simulează plăcile. Rezistența la curgere este împărțită la factorul de rezistență al materialului și înmulțită cu factorul de serviciu.
Tensiunea echivalentă rezultantă (HMH, von Mises) și deformația plastică sunt calculate pe plăci. Când rezistența la curgere (împărțită la factorul parțial de siguranță pentru rezistența materialului, γm – SP 16, Tabelul 3, și înmulțită cu factorul de serviciu γc – SP 16, Tabelul 1, care poate fi editat în Configurarea codului, SP 16, Cl. 11.1.1) pe diagrama bilineară a materialului este atinsă, se efectuează verificarea deformației plastice echivalente. Valoarea limită de 5 % este sugerată în Eurocode (EN 1993-1-5 App. C, Par. C8, Nota 1). Această valoare poate fi modificată în Configurarea codului, dar studiile de verificare au fost efectuate pentru această valoare recomandată. Proprietățile materialului elementului sunt determinate de placa cea mai groasă.
\[ \frac{1}{R_y \gamma_c} \sqrt{\sigma_x^2-\sigma_x \sigma_y + \sigma_y^2 + 3 \tau_{xy}^2} \le 1.0 \]
Elementul de placă este împărțit în cinci straturi, iar comportamentul elastic/plastic este investigat în fiecare dintre ele. Programul afișează cel mai defavorabil rezultat dintre toate.
Tensiunea poate fi ușor mai mare decât rezistența la curgere de calcul. Motivul este ușoara înclinare a ramului plastic al diagramei efort-deformație, care este utilizată în analiză pentru a îmbunătăți stabilitatea calculului.